Acasă Justiţie Cazul adolescentei bătute de alte câteva tinere – investigat în cadrul a...

Cazul adolescentei bătute de alte câteva tinere – investigat în cadrul a trei cauze penale: Ce spun autoritățile

0

Cazul adolescentei bătute de alte câteva tinere este investigat în cadrul a trei cauze penale. Despre acest lucru a anunțat luni, 15 februarie, comisarul-șef al Direcției de poliţie a mun. Chişinău, Lilian Luca, în cadrul ședinței Primăriei. Potrivit acestuia în acest caz „va fi aplicată norma legală, așa cum prevede legea”, transmite SafeNews.md.

„Avem trei cauze penale pornite pe acțiunile acestor minore în care organul de urmărire penală urmează să se expună. Ceea ce vizează minorele va fi aplicată norma legală, așa cum prevede legea”, a menționat Lilian Luca.

Și edilul capitalei, Ion Ceban, a șinut să comenteze cazul adolescentei. Potrivit dânsului astfel de acțiuni sunt condamnabile și trebuie pedepsite conform legii. Mai mult, Ceban a declarat că tinerele care au bătut-o pe victimă ar trebui să fie exmatriculate din instituțiile de învățământ.

„Este un fapt condamnabil. Directorii de școli, nu e de tolerat, în acest sens trebuie de găsit o soluție optimă, cu polițistul, cu juristul, pentru aceste domnițe. Dacă autoritatea centrală și locală nu vor interveni, asta înseamnă ca se mai poate întâmplă.
Eu cred ca aceste persoane ar trebui sa răspundă conform legii. Sunt demne de a fi exmatriculate din instituțiile de învâțământ.. Eu nu știu cine sunt părinții, dar dacă vom tăcea, aceste cazuri se vor răspândi. Eu cred că trebuie sanționate, dar și părinții tot. Dacă este așa, să se ducă la spălat veceuri în instituții publice. Eu cred că în astfel de situații copii pot fi marcați pe toată viață. Nu este primul caz”, a declarat Ion Ceban.

SafeNews.md amintește că la începutul lunii februarie, pe rețelele sociale au apărut imagini video în care un grup de tinere lovesc o altă adolescentă. Cazul fost relatat și în presă, iar poliția a anunțat atunci că a dispus mai multe acțiuni în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor conflictului și a persoanelor implicate.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.