O femeie în vârstă de 87 de ani, care nu își amintea unde locuiește și nu putea spune adresa domiciliului, a fost ajutată de carabinierii Direcției regionale „Sud”, în timpul unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice în municipiul Comrat.
Potrivit Inspectoratului General de Carabinieri, militarii au observat bătrâna dezorientată și au intervenit imediat pentru a-i acorda sprijin. Aceștia au însoțit-o în siguranță până în satul Ferapontievca.
Ulterior, femeia a fost preluată de angajații Inspectoratului de Poliție Ceadîr Lunga, care au demarat procedurile pentru identificarea domiciliului acesteia și revenirea ei în siguranță acasă.
Reprezentanții Inspectoratului General de Carabinieri subliniază importanța intervenției rapide în astfel de situații, pentru protejarea persoanelor vulnerabile și prevenirea unor eventuale incidente.

