Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu reușesc să obțină media generală de cel puțin 8,00 la examenul inițial vor primi o a doua șansă. Aceștia vor putea susține examenul repetat fără să piardă statutul de audient al Institutului Național al Justiției și fără să fie obligați imediat să restituie bursa primită în timpul studiilor.
Noile reguli sunt prevăzute într-un proiect de modificare a Legii privind Institutul Național al Justiției, votat de Parlament în lectura a doua.
Potrivit documentului, dacă nici la sesiunea repetată candidatul nu obține media generală de cel puțin 8,00, acesta va trebui să restituie INJ bursa încasată pe durata studiilor.
Proiectul a fost elaborat de un grup de deputați ai fracțiunii parlamentare Partidul Acțiune și Solidaritate, în urma propunerilor formulate de Institutul Național al Justiției.
Modificările vizează și drepturile audienților în perioada formării inițiale. Aceștia vor beneficia de asigurare obligatorie de asistență medicală pe întreaga durată a studiilor, inclusiv atunci când formarea este suspendată din motive de sănătate.
Absențele provocate de incapacitatea temporară de muncă nu vor fi considerate abateri disciplinare. În asemenea situații, audienții nu vor pierde bursa și nu vor fi exmatriculați. Vor fi considerate motivate și absențele legate de situația unei rude de până la gradul II.
Audienții vor putea solicita și suspendarea cursurilor atunci când starea de sănătate nu le permite să participe la instruire. După încetarea motivului suspendării, aceștia vor putea reveni în același an de studii sau în anul următor, în funcție de situație. Bursa primită până la suspendare nu va trebui restituită.
O altă noutate vizează posibilitatea schimbării traseului profesional. La propunerea Guvernului, proiectul permite transferul din categoria candidaților la funcția de procuror în cea a candidaților la funcția de judecător și invers.
Transferul va putea fi solicitat în cel mult o lună de la emiterea ordinului de înmatriculare. Candidatul va depune o cerere motivată, iar decizia va fi aprobată prin ordinul directorului INJ.
Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Institutul Național al Justiției pregătește candidați pentru sistemul judecătoresc și procuratură din 2007. Până în prezent, INJ a avut 17 promoții de absolvenți și a pregătit 265 de candidați la funcția de judecător și 351 de candidați la funcția de procuror.

