Federația Moldovenească de Fotbal a anunțat că UEFA a delegat doi observatori din Republica Moldova la meciurile din preliminariile Campionatului European de tineret. Astfel, potrivit FMF, Igor Șațkii a lucrat în calitate de observator de arbitri UEFA la meciul Cehia – Kosovo din grupa G.
Meciul a avut loc pe 12 octombrie pe stadionul Střelecký ostrov din orașul České Budějovice.
În același timp, Diana Bulgaru a activat în calitate de delegat UEFA la partida Belarus – Liechtenstein din grupa D, programată la arena din orașul Borisov.
FMF menționează că de-a lungul anilor, angajații și specialiștii FMF se bucură de încredere deplină din partea forului european, fiind delegați la meciurile din cadrul competițiilor desfășurate sub egida UEFA.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.