Un incident petrecut în timpul nopții, la o stație PECO din municipiul Soroca, a ajuns pe masa judecătorilor și s-a soldat cu o condamnare penală. Un bărbat, aflat sub influența alcoolului, a fost tras la răspundere după ce a smuls camera video de pe uniforma unei polițiste aflate în misiune.
Fapta a avut loc în noaptea de 13 decembrie 2025, în jurul orei 03:00. La stația de alimentare a izbucnit un conflict între bărbat și agenții unei firme de pază, solicitați pentru aplanarea situației. Din cauza comportamentului agresiv, la fața locului au intervenit mai multe echipaje de poliție.
În timpul intervenției, individul a continuat să se manifeste violent. La un moment dat, acesta a smuls camera video portabilă de pe haina unei polițiste și a fugit. Prejudiciul a fost estimat la peste 15.700 de lei. Ulterior, bărbatul a fost identificat de polițiști, iar camera a fost recuperată.
În instanță, inculpatul și-a recunoscut vina și a declarat că regretă cele întâmplate. Judecătorii au constatat că fapta întrunește elementele infracțiunii de jaf, prevăzută de Codul penal.
Instanța a stabilit o pedeapsă de doi ani și șase luni de închisoare, cu suspendarea executării pe un termen de probă de un an. Pe durata acestei perioade, bărbatul este obligat să anunțe în scris orice schimbare de domiciliu sau deplasare mai lungă de cinci zile.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Nord în termen de 15 zile.

