Calea Ferată din Moldova va fi reorganizată până la sfârșitul anului 2026. Ce se va schimba

Redacția SafeNews

Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) urmează să fie reorganizată până la 31 decembrie 2026. Parlamentul a votat în lectura a doua un proiect de lege care prevede transformarea întreprinderii într-o societate pe acțiuni, cu capital integral de stat.

Potrivit documentului, elaborat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, actuala întreprindere va fi reorganizată în Societatea pe Acțiuni „CFM-Infra”, care va gestiona infrastructura feroviară.

Autoritățile precizează că această schimbare nu reprezintă o privatizare. Statul va deține în continuare întregul capital al noii societăți, iar infrastructura feroviară va rămâne sub control public.

PUBLICITATE

Reorganizarea urmărește eficientizarea administrării căilor ferate, dezvoltarea infrastructurii și îmbunătățirea serviciilor de transport.

Procesul va presupune mai multe etape, inclusiv inventarierea și evaluarea patrimoniului întreprinderii, delimitarea bunurilor, protejarea drepturilor creditorilor și transferul drepturilor și obligațiilor către noua societate.

Totodată, vor fi transferate și raporturile de muncă, în cadrul procedurilor prevăzute de lege.

Una dintre principalele schimbări constă în separarea administrării infrastructurii feroviare de activitatea propriu-zisă de transport al pasagerilor și mărfurilor.

În acest sens, a fost deja înființată Societatea pe Acțiuni „Calea Ferată din Moldova «Pasageri și Marfă»”. Finalizarea reorganizării „CFM-Infra” va permite funcționarea distinctă a celor două domenii, fiecare cu propriile reguli de administrare și mecanisme de finanțare.

Potrivit autorilor proiectului, reforma ar urma să contribuie la crearea unei structuri mai eficiente din punct de vedere economic și administrativ.

Reorganizarea CFM este prevăzută de Codul transportului feroviar, adoptat în anul 2022, și face parte din angajamentele asumate prin Agenda de reforme aferentă Planului de creștere al Republicii Moldova pentru perioada 2025–2027.

Conform legii adoptate de Parlament, procesul de reorganizare trebuie finalizat până la 31 decembrie 2026.