Cadavrul unei tinere de 19 ani a fost găsit în apele unui iaz din satul Tvardița, raionul Taraclia. Poliția susține că fata a dispărut după ce a fost la un picnic împreună cu un grup de prieteni.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Taraclia, Cristina Ciobanu, a declarat pentru Sputnik Moldova că în această dimineață, în jurul orei 04:20, oamenii legii au fost informați de către un pescar că în lacul din satul Tvardița a depistat un cadavru.
Din informațiile preliminare, ultima dată tânăra ar fi fost văzută ieri la un picnic împreună cu mai mulți amici. Aceștia le-au declarat polițiștilor că la un moment dat tânăra s-ar fi supărat pe cineva dintre ei și ar fi plecat într-o direcție necunoscută. Ei le-au mai spus anchetatorilor că ar fi căutat fata mai bine de o oră, însă nu au mai găsit-o.
Iazul în care a fost găsită victima se afla la o distanță de aproximativ 700 de metri de la locul picnicului. Pe corpul tinerei nu au fost depistate semne de moarte violentă. Forțele de ordine au inițiat o anchetă și urmează să stabilească toate circumstanțele cazului.

