Liderul Partidului Unității Naționale (PUN), Octavian Țîcu, nu a afost admis în cursa prezidențială, deoarece grupul său de inițiativă nu ar fi prezentat minimum 15 000 de semnături colectate din 18 unități teritorial – administrative. Politicianul unionist consideră că în spatele neadmiterii sale în cursa electorală ar sta „regimul Dodon”.
„Regimul Dodon m-a eliminat din cursa prezidențială. Ieri a fost profund şocat. Ziua în care urma să ne lansăm în campania prezidențială a fost ziua în care CEC a ales să mă anunțe că sunt exclus. Iertată-mi fie această slăbiciune nefirească, dar nu m-am gândit că regimul de guvernare poate fi aşa ticălos. Frica lui Dodon şi a Moscovei față de eventualitatea participării mele în această campanie a fost atât de mare, încât a decis să elimine orice risc şi să mă scoată din cursă. Singura alternativă unionistă, anti-sistem, necompromisă în schemele şi înțelegerile politice, necoruptă şi capabilă să-şi asume lupta împotriva regimului până la demontarea lui definitivă”, a declarat Țîcu, pe pagina sa de facebook.
Potrivit candidatului PUN, din 20 000 de mii de semnături ale cetățenilor R. Moldova, peste 5 000 au fost aruncate la gunoi, majoritatea pentru o cifră sau număr de la seria buletinului greşit şi pentru faptul că s-a încurcat domiciliul.

