BREAKING NEWS | Contrabanda cu arme de la Vama Leușeni: A fost reținută încă o persoană. Marfa, încărcată în Chișinău

Redacția SafeNews

Apar noi detalii în dosarul privind contrabanda cu arme, muniții și dispozitive militare depistată la punctul de trecere Leușeni-Albița. Oamenii legii anunță că a fost reținută a treia persoană implicată în schema de transport ilegal.

Potrivit informațiilor oficiale, oferite de PCCOCS, toți cei trei suspecți reținuți în Republica Moldova sunt locuitori ai municipiului Chișinău și aveau roluri distincte în organizarea transportului:

  • conducătorul întreprinderii care a comandat marfa – cea mai recent reținută persoană,
  • administratorul companiei de transport,
  • brokerul implicat în procedurile de expediere.

În ceea ce îl privește pe șoferul camionului, acesta a fost reținut pe teritoriul României, unde și a fost confiscată încărcătura militară ilegală. Autoritățile române continuă propria anchetă în paralel.

PUBLICITATE

Joi, procurorii PCCOCS și ofițerii INI, SIS și Poliția de Frontieră au anunțat primele două rețineri. În aceeași seară, au fost efectuate percheziții care au confirmat că armamentul și echipamentele militare au fost încărcate în camion în municipiul Chișinău, înainte de a se încerca scoaterea lor ilegală din țară.

Ancheta penală este în desfășurare, iar persoanele reținute beneficiază de prezumția nevinovăției.