Procuratura Generală ar fi renunțat la toate capetele de acuzare aduse lui Veaceslav Platon în dosarul fraudei bancare, susțin sursele Deschide.MD apropiate anchetei. Decizia ar fi fost luată cu puțin timp în urmă la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, prin persoana procurorului Elena Ceruța, de la PCCOCS.
Astăzi, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a avut loc o nouă ședință de judecată de examinare a cererei de revizuire, depusă în 2019, de către controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, în dosarul care a fost condamnat la 18 ani de pușcărie cu executare, pentru escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari, fapt ce a condus la prejudicierea Băncii de Economii cu aproximativ 800 de milioane de lei.
Astfel, Veaceslav Platon urmează să fie achitat și ar putea cere despăgubiri de peste un miliard de lei.
Deocamdată Procuratura Generală nu a venit cu o reacție în acest sens. Contactată telefonic de SafeNews.md, purtătorul de cuvânt al PG, Maria Vieru nu a răspuns la apelurile telefonice.

