Bomba care a oprit un oraș: 21.000 de oameni, evacuați în câteva ore

Redacția SafeNews

Aproape 21.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească locuințele, vineri seară, la Nürnberg, după ce a fost descoperită o bombă din cel de-al Doilea Război Mondial.

A fost stabilit un perimetru de securitate și au fost închise drumurile pe o rază de 800 de metri în jurul locului descoperirii. A fost cea mai importantă operațiune de evacuare efectuată vreodată la Nürnberg, scrie news.ro.

Au fost închiriate autobuze pentru a transporta locuitorii către centrul școlar din Berliner Platz, unde a fost amenajat un centru de primire. Autoritățile au cerut însă locuitorilor să-și părăsească locuințele cât mai repede posibil și să se refugieze la rudele lor.

PUBLICITATE

Aproape 500 de pompieri, aproximativ 250 de voluntari din serviciile de salvare, 60 de membri ai protecției civile și peste 100 de polițiști au fost mobilizați.

Bomba, care cântărea aproximativ 450 de kilograme, a fost descoperită în timpul unor lucrări pe strada Avenarius, în cartierul Grossreuth.