Bilanț grav în Gaza, în ciuda armistițiului: peste 400 de morți după 10 octombrie

Redacția SafeNews

Acordul de încetare a focului dintre Israel și Hamas nu a pus capăt violențelor din Fâșia Gaza. Potrivit Ministerului Sănătății din enclava palestiniană, cel puțin 401 persoane au fost ucise de atacuri israeliene de la intrarea în vigoare a armistițiului, pe 10 octombrie.

Doar vineri, spitalele din Gaza au primit 13 cadavre, dintre care șase persoane au murit în urma atacurilor recente, iar alte șapte au fost scoase de sub dărâmături. În același interval, peste 1.100 de persoane au fost rănite, multe dintre ele aflându-se în stare gravă.

Armata israeliană continuă să controleze mai mult de jumătate din teritoriul Fâșiei Gaza, iar focuri de armă sunt raportate aproape zilnic în apropierea unei zone de securitate stabilite după retragerea trupelor. Autoritățile palestiniene spun că numeroși civili se apropie de această linie fără să îi cunoască limitele, în încercarea de a ajunge acasă sau de a găsi alimente.

PUBLICITATE

Între timp, echipele de salvare continuă să caute victime sub ruine, într-un teritoriu unde majoritatea clădirilor au fost distruse sau grav avariate. Lipsa utilajelor grele și a combustibilului îngreunează intervențiile.

De la declanșarea ofensivei israeliene, după atacurile Hamas din octombrie 2023, autoritățile palestiniene raportează peste 70.000 de morți și mai mult de 170.000 de răniți în Fâșia Gaza.