„Bercut Grup” a pierdut la Curtea Constituțională. Interdicția privind paza obiectivelor de stat rămâne valabilă

Redacția SafeNews

Firmele private de pază nu vor putea asigura securitatea instituțiilor și obiectivelor de stat din Republica Moldova. Curtea Constituțională a menținut restricțiile prevăzute de lege și a respins o contestație depusă de compania „Bercut Grup” SRL.

Decizia vine după un litigiu pornit în urma unui control efectuat de Inspectoratul Național de Securitate Publică la compania de pază, în septembrie 2024. În urma verificărilor, autoritățile au cerut firmei să prezinte mai multe documente administrative și să rezilieze contractele pentru paza unor obiective de stat protejate prin lege.

Potrivit materialelor din dosar, compania a fost avertizată că riscă suspendarea sau chiar retragerea licenței dacă nu respectă cerințele impuse de autorități.

PUBLICITATE

Ulterior, „Bercut Grup” SRL a contestat măsurile în instanță și a ridicat o excepție de neconstituționalitate privind prevederile care interzic companiilor private să presteze servicii de pază pentru instituțiile finanțate din bugetul de stat.

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat însă sesizarea inadmisibilă. Judecătorii constituționali au explicat că subiectul a fost analizat deja într-o decizie pronunțată în iunie 2025 și că firma nu a prezentat argumente noi care să justifice schimbarea practicii judiciare.

Prin această hotărâre definitivă, interdicția rămâne în vigoare.

Conform legislației, serviciile private de pază nu pot asigura securitatea obiectivelor finanțate din bugetul de stat. Din această categorie fac parte ministerele, instituțiile publice fondate de Parlament și Guvern, autoritățile publice locale, instanțele de judecată, procuraturile, întreprinderile de stat și Banca Națională a Moldovei.