Acasă Anticipate 2021 Basarabenii care învață în România vor putea circula gratuit cu trenul în...

Basarabenii care învață în România vor putea circula gratuit cu trenul în perioada alegerilor parlamentare anticipate din R.Moldova

0

Tinerii basarabeni care studiază în România vor putea circula gratuit cu trenul în zilele de 10-12 iulie, în contextul alegerilor parlamentare anticipate din R. Moldova din 11 iulie. Potrivit tinerilor, gratuitatea transportului feroviar este necesară deoarece doar în 11 centre universitare, din cele 20 de centre universitare din România, va exista cel puțin o secție de vot, iar transportul gratuit va motiva tinerii să iasă la vot.

Pentru a obține gratuitate la transportul feroviar pentru elevii și studenții din Republica Moldova care își fac studiile în România, pentru perioada 10-12 iulie, în contextul alegerilor parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie, Federația Tinerilor Români de Pretutindeni (FTRP) a adresat un demers către Secretariatul General al Guvernului României (Guvernul României), Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova.

„Am solicitat ajutorul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova în obținerea gratuității pentru transportul feroviar în contextul în care din cele 20 de centre universitare din România, doar în 11 centre universitare va exista cel puțin o secție de vot pentru alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova din 11 iulie 2021. Am motivat necesitatea gratuității la serviciile de transport feroviar în perioada 10-12 iulie prin faptul că această măsură va spori mobilitatea elevilor și studenților basarabeni și îi vor motiva să iasă la vot pentru a decide viitorul Republicii Moldova cel puțin pentru următorii 4 ani.

Mulțumim reprezentanților Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova pentru răspunsul pozitiv în susținerea demersului nostru de obținere a gratuității la transportul feroviar pentru tinerii basarabeni pentru perioada alegerilor parlamentare anticipate și pentru sprijinul constant acordat federației noastre”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a FTRP. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.