Bărbat reținut în flagrant lângă Catedrală a cerut 4.500 de euro pentru a ajuta la obținerea unui un permis auto

Redacția SafeNews

Un bărbat de 26 de ani a fost reținut în flagrant de procurorii PCCOCS și ofițerii SPIA ai MAI, chiar în momentul în care primea 3.000 de euro – prima tranșă din suma totală de 4.500 de euro, solicitată pentru a „ajuta” soția unui cunoscut să obțină permisul de conducere de categoria „B”.

Flagrantul a avut loc în apropierea Catedralei Mitropolitane din Chișinău. Potrivit anchetatorilor, tânărul pretindea că are influență asupra unor funcționari ai Agenției Servicii Publice, pe care ar fi putut să-i convingă să elibereze permisul fără respectarea procedurilor legale.

Acesta a intrat în vizorul oamenilor legii încă de la prima întâlnire cu denunțătorul, care a avut loc lângă o stație de alimentare din sectorul Râșcani al Capitalei. De atunci, procurorii au început documentarea cazului.

PUBLICITATE

După reținere, bărbatului i-a fost înaintată învinuirea pentru trafic de influență, faptă pe care și-a recunoscut-o. Urmează studierea materialelor cauzei, în vederea trimiterii dosarului în instanță.