Acasă Politic Avocatul Poporului, despre declaraţiile lui Igor Dodon privind diaspora: „Au fost denigratoare,...

Avocatul Poporului, despre declaraţiile lui Igor Dodon privind diaspora: „Au fost denigratoare, ofensatoare şi instigatoare la ură”

0

Avocatul poporului condamnă cu fermitate utilizarea discursului de instigare la ură în dezbaterile publice, atenţionând că aceasta conduce la violenţă şi la infracţiuni motivate de ură şi prejudecată. Luarea de atitudine a Ombudsmanului vine ca urmare a înteţirii cazurilor de discurs de ură şi de denigrare în timpul campaniei electorale actuale prezidenţiale, dar şi a profanării recente a mormintelor din Cimitirul Evreiesc din capitală.

Incitarea la violenţă, insultarea unor grupuri de persoane, propagarea  unor stereotipuri în discursuri publice sunt inacceptabile, mai ales când acestea sunt lansate de politicieni, înalţi demnitari în stat, susţine Mihail Cotorobai. 


„Astfel, mesajele transmise de către unul dintre candidaţii la funcţia de preşedinte al ţării privitor la participarea reprezentanţilor diasporei moldoveneşti la primul tur de scrutin prezidenţial au fost în egală măsură denigratoare, ofensatoare şi instigatoare la ură faţă de concetăţenii noştri stabiliţi permanent sau aflaţi temporar peste hotarele ţării”, se spune într-un comunicat al Avocatului Poporului, acesta referindu-se la atacurile lui Igor Dodon în adresa cetăţenilor care au votat e peste hotarele ţării, la primul tur de scrutin ala alegerilor prezidenţiale.

Avocatul poporului atenționează președintele de țară trebuie să fie unul al tuturor, care să nu unească, dar nu să dezbie.

„Este regretabil faptul că, sfidându-se repetat normele şi standardele naţionale şi internaţionale din domeniul drepturilor omului, în mesajele  către public a fost de asemenea admis un discurs umilitor, discriminatoriu şi pe criteriu de orientare sexuală, încercându-se în acest mod exploatarea  prejudecăţilor şi stereotipurilor unor membri ai societăţii. preşedinte de ţară care se doreşte a fi al tuturor trebuie să unească nu să dezbine. Pe de altă pare, şeful unui stat cu aspiraţii democratice europene trebuie să prezinte un model de atitudine respectuoasă faţă de demnitatea umană, drepturile şi libertăţile omului, indiferent de rasă, culoare, origine etnică, naţională sau socială, cetăţenie, sex, gen, limbă, religie sau credinţe religioase, opinii politice, dizabilitate, orientare sexuală, identitate de gen, stare de sănătate, vârstă şi stare civilă”, mai spune Ombudsmanul.

Mihail Cotorobai declară că, deloc întâmplător şi sugestiv, concomitent cu lansarea în turul doi al campaniei electorale a unor mesaje  denigratoare şi intolerante faţă de anumite grupuri de persoane, în Chişinău s-a produs un incident grav, care ar putea fi calificat ca o infracţiune motivată de ură: profanarea şi distrugerea unor morminte de la Cimitirul Evreiesc. Acest act denotă nu doar ură şi intoleranţă faţă de reprezentanţii etniei evreieşti, dar, dat fiind că pe multe morminte a fost imprimată svastica fascistă, şi o glorificare a crimelor naziste de genocid.

Avocatul Poporului atenţionează asupra faptului că perpetuarea şi menţinerea în spaţiul public a discursului instigator la ură şi violenţă naşte violenţă şi dezbinare. Iată de ce este imperios necesară combaterea hotărâtă de către întreaga societate a manifestărilor de acest gen.

Avocatul Poporului reiterează în context  recomandările sale anterioare cu privire la necesitatea adoptării în regim de urgenţă a proiectului de lege nr. 301 cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative cu propunerile ulterioare, ce vizează sancţionarea faptelor motivate de ură şi prejudecată şi a discursului de instigare la ură.

Amintim că, după alegerile din 1 noiembrie (primul tur al alegerilor prezidenţiale), în urma cărora Igor Dodon a acumulat doar 3 procente din voturile diasporei, candidatul independent, susţinut de PSRM, a lansat o serie de atacuri în adresa cetăţenilor R. Moldova de peste hotare, care au participat la scrutin: 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.