Acasă Istorii din spatele culisei Avocatul lui Ceaus spune pentru cine sunt mesajele de pe Telegram

Avocatul lui Ceaus spune pentru cine sunt mesajele de pe Telegram

0

Avocatul fostului judecător Nicolai Ceaus, răpit pe 3 aprilie din Chișinău, Aleksandr Vișniovîi, pune la îndoială faptul că ex-magistratul ar vorbi de bună voie. El nu crede nici în autenticitatea documentelor pe care le deține clientul său și despre care vorbește pe Telegram. Apărătorul bănuiește că mesajele pe care le face Ceaus publice pe Telegram sunt adresate unui personaj din anturajul fostului președinte ucrainean Petro Poroșenko, fostul deputat Aleksandr Granovski, transmite SafeNews.md cu referire la Anticorupție.md.

„De o lună jumătate el se află în izolare de familie și avocați. Dacă aceste materiale au fost pregătite în această perioadă, nu exclud că au fost făcute sub presiune psihologică. Există într-adevăr niște scrisori. El se pregătea să se apere în Ucraina și colecta materiale, dar acestea se află îl locul în care avea reședință în Moldova”, a spus Vișniovîi pentru Ukrainskaia Pravda.

Avocatul susține că clientul său a fost răpit în Chișinău fără lucrurile sale, doar în îmbrăcăminte, și de atunci nimeni nu i-a transmis niciun fel de documente.

„De aceea, aceste materiale sunt foarte îndoielnice. Nu putem spune de cine au fost scrise. Cel mai probabil, ele au fost pregătite în perioada în care el a fost izolat. Dar aceste documente nu au nicio importanță juridică din cauza că au fost făcute în condițiile unei presiune permanente.”

După spusele sale, Ceaus consultă, de obicei, juriștii înainte să publice ceva sau să facă declarații. Înregistrarea publicată, chipurile, de Ceaus se numește „Гран.Привет”. Avocatul lui Ceaus nu exclude că acest mesaj voalat a fost adresat fostului deputat Aleksandr Granovski.

Ultimul este un personaj din anturajul fostului președinte Petro Poroșenko, responsabil de relațiile cu judecătorii.

Potrivit spuselor soșiei lui Ceaus, Svetlana, toate problemele lor au început după ce fostul judecător a examinat dosarul omului de afaceri Ghenadi Korban, șeful aparatului administrației regionale de stat Dnepropetrovsk.

„Au venit atunci la soțul meu, au bătut cu pumnul în masă și i-au spus să examineze acest dosar, altfel va fi dat afară. Nu știu cu cine s-a întâlnit, dar după cum am înțeles a fost Granovski. Soțul meu a examinat dosarul lui Korban (și l-a pus sub arest). De atunci viața noastră a devenit… alta, să spunem așa”, a spus Svetlana Ceaus pentru Hromadske.

Vișnevîi consideră că fostul judecător a devenit prizonierul unor „reglări de conturi străine”.

Fostul judecător ucrainean Nicolai Chaus a publicat miercuri o nouă înregistrare pe canalul său de Telegram în care a anunțat că va transmite prietenilor săi materiale despre răpirea sa din 2016.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.