Autoritățile anunță despre alte două cazuri de deces din cauza COVID-19

Redacția SafeNews

Autoritățile anunță despre alte două cazuri de deces din cauza COVID-19 în ultimele 24 de ore. Este vorba despre o femeie în vârstă de 79 de ani din Ocnița și o altă persoană de 82 de ani din Chișinău.

Pacienta în vârstă de 79 de ani suferea de hipertensiune arterială de gradul III și cancer în stadiul III-IV, boala fiind cu evoluție fulminantă. Aceasta a fost internată în spital pe data de 21 aprilie.

Cea de-a doua persoană este din Chișinău. Bărbatul de 82 de ani a fost internat în spital pe data de 17 aprilie. Și acesta avea cumulativ mai multe probleme de sănătate: diabet zaharat de tip II, infarct miocardic și insuficiență cardiacă de gradul III.

PUBLICITATE

Până astăzi, în Republica Moldova au decedat 109 persoane de coronavirus, dintre care 932 sunt lucrători medicali.