Au ales să-și unească viețile chiar în uniforma de serviciu: povestea lui Alexei și Natalia Creangă

Redacția SafeNews

Au ales să-și unească viețile chiar în uniforma de serviciu, este vorba despre Alexei și Natalia Creangă, ambii subofițeri superiori în cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Troițcoe” din estul Moldovei.

Alexei activează de cinci ani în Poliția de Frontieră, iar Natalia de trei ani. Experiența lor comună în misiuni de patrulare a transformat colaborarea profesională într-un parteneriat personal, cei doi sprijinindu-se reciproc atât în serviciu, cât și în viața de zi cu zi.

În ziua în care și-au oficializat relația, cei doi au purtat uniformele de serviciu, simbolizând angajamentul lor față de profesie, dar și sprijinul reciproc în viața personală.

PUBLICITATE

Conducerea Poliției de Frontieră a apreciat gestul lor, considerând că exemplul lor arată cum datoria față de cetățeni și colaborarea eficientă pot merge mână în mână cu valori personale solide.