Poliția Națională informează că, la această oră, pe întreg teritoriul Republicii Moldova se circulă în condiții de ploaie, ceea ce reduce vizibilitatea și crește considerabil riscul de producere a accidentelor rutiere.
„Rugăm participanții la trafic să manifeste maximă prudență și să respecte regulile de circulație, adaptate condițiilor meteo nefavorabile”, se arată într-un comunicat.
Recomandări pentru șoferi:
- Adaptați viteza la condițiile de drum și de vreme;
- Măriți distanța de siguranță față de autovehiculul din față;
- Folosiți luminile de întâlnire, inclusiv pe timp de zi;
- Evitați manevrele periculoase sau neasigurate (depasiri, frânări bruște);
- În caz de defecțiune, semnalizați corespunzător vehiculul și plasați triunghiurile reflectorizante la distanța corectă.
Recomandări pentru pietoni:
- Traversați doar prin locuri permise (zebre, pasaje pietonale);
- Asigurați-vă că șoferii v-au observat și v-au oferit prioritate înainte de a traversa;
- Evitați folosirea telefonului sau a căștilor în timp ce traversați strada.
Potrivit meteorologilor, ultima zi a lunii septembrie vine cu ploi slabe în nordul și centrul țării, iar în sud se așteaptă cer noros. Condițiile meteo instabile ar putea continua și în primele zile din octombrie.
PUBLICITATE

