Acasă Comunicate de presă Atenție, consumatori: Batoane din cereale, retrase din comerț

Atenție, consumatori: Batoane din cereale, retrase din comerț

0

Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț a unui lot de batoane de cereale de producție poloneză. Potrivit unui comunicat remis presei, motivul ar fi prezența obiectelor străine în produs.

„Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor s-a autosesizat și a întreprins desfășurarea unei anchete de serviciu, în urma notificării parvenite la data de 2 februarie 2022 de la organizația ”SANTE-RASFF”, cu privire la prezența obiectelor străine în batoanele din cereale ”Bakalland Baton YEMGO czekoladowo – bakaliowy 1/40g”, lot. 0002330871, producător Bakalland SA, Brzeska 70 Janow Podlaski 21-505 Polonia, importat în Republica Moldova de către operatorul din domeniul alimentar SA ”Dacia-LV”.
Astfel, inspectorii Agenției au luat toate măsurile pentru depistarea și localizarea produsului notificat. Distribuția lotului a fost stopată și s-a inițiat procedura de retragere din rețeaua de comerț. Conform informației prezentate, au fost importate 720 bucăți de batonașe. 
În baza documentelor ce atestă trasabilitatea produselor au fost identificate locurile unde a fost distribuite aceste produse și a fost asigurată retragerea produsului menționat. Lotul neconform este stocat într-un loc separat, destinat păstrării produselor neconforme.
După retragerea produsului neconform din rețelele de comerț, urmează să fie luată decizia de nimicirea acestuia”, anunță ANSA.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.