Acasă Extern Armata rusă recunoaște existența unor morți și răniți în Ucraina

Armata rusă recunoaște existența unor morți și răniți în Ucraina

0

Armata rusă a recunoscut, duminică, pentru prima oară că a înregistrat pierderi umane în cursul invaziei sale în Ucraina, fără a da cifre, relatează Agerpres, care citează AFP.

„Militarii ruşi dau dovadă de curaj, executându-şi misiunile de luptă. Din nefericire, există morţi şi răniţi. Dar pierderile noastre sunt mai mici” decât în tabăra ucraineană, a declarat generalul Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Război Rusia – Ucraina, ziua 4. Negocieri între delegaţiile de la Kiev şi Moscova, la graniţa cu Belarus

A patra zi a războiului din Ucraina a început la fel ca primele trei: la Kiev au fost auzite explozii deosebit de puternice şi un depozit de carburant din apropierea capitalei a fost ținta rachetelor.

Armata rusă susține că a încercuit două oraşe din sud, iar în Harkov, militarii ucraineni încearcă să țină piept atacurilor.

Mişcări importante şi la nivel declarativ şi diplomatic: Vladimir Putin pune forțele nucleare ruse „în stare de alertă”, ca răspuns la „sancțiunile ilegitime ale Occidentului”, în vreme ce Vladimir Zelenski a acceptat ca delegaţia ucraineană să negocieze cu Rusia, la graniţa cu Belarus.

Ministrul de Interne din Ucraina, Evgeny Yenin, a anunţat că negocierile dintre Rusia şi delegaţia trimisă de la Kiev vor avea loc luni dimineaţă, la graniţa cu Belarus, lângă Râul Pripyat.

Potrivit The Guardian, ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a precizat că ţara sa „nu va renunţa la nicio palmă de pământ”. Acesta a subliniat faptul că negocierile cu Rusia, fără nicio precondiţie, reprezintă în sine „o victorie”.

UE, decizii istorice în fața agresiunii Rusiei: finanțează și livrează armament Ucrainei și interzice site-urile Russia Today și Sputnik

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat noi decizii istorice ale Uniunii Europene menite să sprijine Ucraina în fața invaziei forțelor militare ruse.

Pentru prima dată în istorie, UE va finanța achiziția de arme pentru Ucraina și anunță că interzice site-urile Russia Today și Sputnik, acuzate de dezinformare.

Ursula von der Leyen a subliniat că Vladimir Putin este ”agresorul” Ucrainei și a amintit că Uniunea Europeană, împreună cu SUA, Canada și Marea Britanie, au exclus băncile ruse vizate de sancțiuni din SWIFT și au înghețat rezervele valutare al Băncii Centrale Ruse.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.