Aproape 90.000 de traversări la frontiera Republicii Moldova în ultimele 24 de ore. Zeci de străini, întorși din drum

Redacția SafeNews

În ultimele 24 de ore, frontiera de stat a Republicii Moldova a fost traversată de 89.575 de persoane și 16.170 de mijloace de transport, potrivit datelor Poliției de Frontieră.

Cel mai solicitat punct de trecere a frontierei a fost Aeroportul Internațional Chișinău, unde au fost înregistrate 27.833 de traversări de persoane.

În topul celor mai aglomerate puncte de trecere se mai află:
• PTF Leușeni, cu 11.322 de traversări;
• PTF Sculeni, cu 8.889 de traversări;
• PTF Palanca, cu 6.794 de traversări;
• PTF Otaci, cu 5.292 de traversări.

PUBLICITATE

Totodată, Poliția de Frontieră anunță că, pe sensul de intrare în Republica Moldova, a fost refuzată autorizarea trecerii frontierei de stat pentru 27 de cetățeni străini.

Autoritățile recomandă călătorilor să se informeze din timp despre situația din punctele de trecere și să opteze, dacă este posibil, pentru rute alternative în perioadele cu trafic intens.