Pandemia începe a bate în retragere în ţara noastră, iar rata de infectare a ajuns la cel mai redus nivel din an, arată datele Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP). Mai exact, săptămâna trecută, testele pozitive la COVID-19 au fost mai puţine cu un sfert faţă de săptămâna precedentă.
„Astfel, au fost înregistrate 831 de cazuri săptămâna trecută, faţă de 1.096 de cazuri săptămâna precedentă. Din numărul total de teste efectuate, doar 3% adeveresc a fi pozitive.”
În spitale, săptămâna trecută, se aflau 737 de pacienţi spitalizaţi cu COVID-19 în comparaţie cu 1.049 de pacienţi spitalizaţi săptămâna precedentă. ANSP susţine că această reuşită vine pe fundalul creşterii numărului de doze de vaccin administrate.
Pentru a stimula cât mai multă lume să se imunizeze, ANSP anunţă că vor expedia mesaje despre beneficiile imunizării la toţi abonaţii de telefonie mobilă, vor difuza spoturi despre vaccinare şi vor trimite prin ţară 279 de voluntari de la Crucea Roşie, care vor informa populaţia corect despre imunizare.
În aproape 3 luni de la startul campaniei de vaccinare, au fost administrate 306.610 doze de vaccin, dintre care 266.238 de moldoveni au primit prima doză, iar 40.372 de persoane au primit cele două doze de vaccin.
ANSP susţine că s-au înregistrat 365 de persoane testate pozitiv la noul coronavirus după imunizare şi reprezintă 0,15% din numărul total de persoane vaccinate.
Din cele 886.390 de doze de vaccin primite în ţara noastră, 35% au fost administrate, iar mai puţin de 50% din stoc se păstrează în depozitele ANSP pentru rapel.

