ANSP monitorizează focarele de Ebola din Africa după alerta emisă de OMS

Redacția SafeNews

Agenția Națională pentru Sănătate Publică anunță că monitorizează permanent evoluția focarelor provocate de virusul Bundibugyo, o variantă a virusului Ebola, după ce Organizația Mondială a Sănătății a declarat urgență de sănătate publică de importanță internațională.

Potrivit datelor prezentate de autorități, focarele sunt înregistrate în Republica Democrată Congo și Uganda.

În provincia Ituri din Republica Democrată Congo au fost confirmate opt cazuri de laborator, alte 246 fiind suspecte. Totodată, autoritățile au raportat 80 de decese în cel puțin trei zone afectate: Bunia, Rwampara și Mongbwalu.

PUBLICITATE

În Uganda au fost confirmate două cazuri, inclusiv un deces, la persoane care au călătorit anterior din RDC.

ANSP precizează că riscul de import al bolii în țările europene, inclusiv în Republica Moldova, este considerat scăzut, deoarece transmiterea are loc prin contact direct cu sângele, secrețiile sau fluidele biologice ale unei persoane infectate simptomatice.

Virusul Bundibugyo face parte din aceeași familie virală ca Ebola clasică și poate provoca febră hemoragică severă. Simptomele includ febră bruscă, slăbiciune accentuată, dureri musculare, cefalee, vărsături, diaree și, în forme grave, hemoragii interne și externe.

Autoritățile sanitare menționează că, în prezent, nu există vaccinuri sau tratamente specifice aprobate pentru această variantă a virusului.

OMS nu recomandă restricții de călătorie, însă încurajează evitarea deplasărilor neesențiale în zonele afectate.

ANSP recomandă populației să se informeze doar din surse oficiale și să evite răspândirea informațiilor neverificate. Persoanele care călătoresc în regiunile afectate sunt îndemnate să evite contactul cu persoane bolnave și animale sălbatice, să respecte igiena mâinilor și să solicite ajutor medical dacă apar simptome în termen de 21 de zile de la revenire.