În cadrul unei conferințe de presă susținute recent, directorul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), Alexandru Ursu, a afirmat că nu există motive pentru intervenții asupra prețurilor reglementate la gazele naturale în perioada imediat următoare. Potrivit acestuia, eventualele ajustări ale tarifelor vor depinde de volumul de gaze care va fi achiziționat până la finalul anului.
Ursu a explicat că o parte din cantitățile necesare de gaze pentru acest an au fost deja achiziționate și stocate de Energocom.
De asemenea, directorul ANRE a subliniat că, pentru iarna viitoare, Republica Moldova ar trebui să dispună de un stoc de aproximativ 200 de milioane de metri cubi de gaze naturale, pentru a asigura necesarul consumatorilor.
În ceea ce privește situația companiei Moldovagaz, Ursu a precizat că, în cazul în care până pe 31 iulie aceasta nu va respecta reglementările privind separarea operatorului de transport, responsabilitatea furnizării gazelor pentru anumite categorii de consumatori va fi preluată de Energocom. Legea privind gazele naturale a fost astfel modificată pentru a permite o tranziție treptată, fără a afecta consumatorii finali.
„De la 1 septembrie, facturile consumatorilor vor indica Energocom ca furnizor de gaze naturale, în cazul în care tranziția se confirmă”, a adăugat Alexandru Ursu.
În plus, pentru consumatorii din stânga Nistrului va fi desemnată o entitate separată, conform propunerii ministerului responsabil.


