ANI verifică averea directorului Rezervației „Orheiul Vechi”. Suspiciuni privind nedeclararea unei locuințe

Redacția SafeNews

Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control privind averea și interesele personale ale directorului Rezervației Cultural Naturale „Orheiul Vechi”, Ion Ceban, după apariția unor suspiciuni legate de nedeclararea unui imobil.

Potrivit actului de inițiere a controlului, sesizarea transmisă ANI indică existența unei locuințe care nu ar fi fost inclusă în declarația de avere. Documentul mai arată că imobilul ar fi fost înregistrat pe numele unor persoane apropiate funcționarului, din familia sa sau din familia presupusei concubine.

În cadrul verificărilor, inspectorii de integritate au solicitat informații și despre averea presupusei partenere a lui Ion Ceban, precum și despre tatăl și fratele acesteia, pentru a stabili proveniența și regimul juridic al bunului.

PUBLICITATE

În explicațiile oferite ANI, Ion Ceban a declarat că nu locuiește împreună cu femeia vizată și a susținut că terenul pe care este construită locuința i-ar fi aparținut tatălui său, decedat în anul 2024. Acesta a precizat că imobilul a fost edificat din resursele financiare ale tatălui, iar procedura de succesiune și partaj a bunului nu este încă finalizată.

Totuși, potrivit inspectorilor de integritate, funcționarul nu a prezentat documente sau informații privind veniturile tatălui său care să justifice investiția în construcția imobilului. În aceste condiții, ANI a dispus inițierea controlului averii și intereselor personale pentru a verifica dacă au fost respectate prevederile legale privind declararea bunurilor și proveniența acestora.

Ion Ceban, director Orheiul Vechi, verificare ANI by Realitatea.md