Acasă Comunicate de presă ANI despre decizia CCM privind controlul averii Domnicăi Manole: Am luat act

ANI despre decizia CCM privind controlul averii Domnicăi Manole: Am luat act

0

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) se abține în formularea aprecierilor de ordina juridic, după ce Curtea Constituțională (CCM) a declarat neconstituțional controlul inițiat de către inspectorul de integritate în privința președintei CCM, Domnica Manole.

ANI spune că se abține pe motiv că decizia vizată se referă, tangențial, la o procedură de control aflată în derulare la unul din inspectorii de integritate și pentru a nu admite ingerințe sau influențe în decizia inspectorului de integritate.În urma deciziei CCM, ANI a făcut și referire la articolul 15 din legea privind declararea averii și a intereselor personale, care prevede că:

Actele administrative emise/adoptate sau actele juridice încheiate personal sau prin intermediul unei persoane terțe într-o situaţie de conflict de interese real sînt lovite de nulitate absolută, cu excepţia cazului în care anularea acestora ar aduce daune interesului public. Autoritatea Națională de Integritate adresează instanţei de judecată cereri privind constatarea nulității absolute a actelor administrative emise/adoptate sau actelor juridice încheiate, direct sau prin intermediul unei persoane terțe, cu încălcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese în condițiile Legii nr. 132 din 17 iunie 2016 cu privire la Autoritatea Națională de Integritate. Cererea privind constatarea nulității absolute poate fi depusă și de către persoanele care se consideră lezate în drepturi ca urmare a unui conflict de interese.

Prezentul articol nu se aplică actelor normative și judiciare.

Amintim că Înalta Curte a declarat drept neconstituționale unele prevederi din Legea cu privire CCM care se referă la ridicarea mandatului unui judecător constituțional. Mai exact, magistrații Curtei Constituționale au decis că mandatul judecătorului CCM nu poate fi încetat prin ridicarea imunității judecătorului în caz de stabilire, prin actul de constatare rămas definitiv, a încheierii directe sau prin intermediul unei persoane terțe a unui act juridic, luării sau participării la luarea unei decizii fără soluționarea conflictului de interese real în conformitate cu prevederile legislației privind reglementarea conflictului de interese.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.