Liderul Pro Moldova, Andrian Candu, acuză Guvernul Chicu de cinism cutremurător privind gestionarea situației epidemiologice în contextul pandemiei COVID-19. Declarația lui Candu vine în contextul în care luni șeful ANSP, Nicolae Furtună, a declarat că „COVID-19 a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur”.
„Guvernarea DodonChicuFilip demonstrează un cinism cutremurător. Cum e posibil să urăști într-un asemenea hal cetățenii acestui stat?!
După numeroase scenarii aiurite de luptă cu pandemia, ne-am trezit cu clasificări ai celor care nu merită să supraviețuiască. Pandemia a demascat fața acestor inumani. Cele peste o mie de victime ale COVID-19, lucrătorii medicali care și-au pierdut propria viață pentru a salva altele – NU contează pentru Dodon și gașca lui. Această hurtă de nesimțiți trebuie să plece până nu vor ajunge să decidă supraviețuirea pe criterii de apartenență politică”, susține deputatul.
Șeful ANSP a declarat luni seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că COVID-19 „a luat viața celor care se chinuiau”.
„Nu vreau să fiu judecat şi să nu par cinic, dar în toată lumea COVID-ul a luat viaţa celor care şi aşa erau o povară pentru ei şi pentru cei din jur. Oameni care se chinuiau, în stadii terminale de cancer, în stadii avansate de diabet zaharat, cu patologii cardiovasculare. Acest lucru s-a întâmplat şi în Italia, şi în Franţa, din nefericire, şi în Republica Moldova”, a spus Nicolae Furtună.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.