Analistul politic român Cristian Hrițuc explică motivele adevărate pentru care Igor Dodon a fost suspendat de mai multe ori în timpul mandatului său de președinte. Potrivit dânsului, Dodon convenea cu Plahotniuc ca să fie suspendat pentru a arăta Moscovei că el se opune.
„Au fost doi ani şi jumătate, prima jumătate de mandat, a fost lupta cu regimul oligarhic de la Chişinău, când preşedintele ţării era suspendat din funcţie pentru a semna ceea ce convenea guvernării oligarhice”. Declara Dodon într-un interViu oferit recent pentru AGERPRES. În urma acestora, analistul politic român, Cristian Hrițuc a decis să facă lumină în acest caz.
„Și acum adevărul: Dodon a fost suspendat temporar pentru:- refuza să semneze legea anti-propaganda rusă. Refuza să semneze legea privind marcarea concomitentă a zilei de 9 mai atat ca Ziua Victoriei cât și ca Ziua Europei- desemnarea unui ministru pro-european, pro Nato, pentru funcția de Ministru al Apărării, e vorba de Eugen Sturza.- desemnarea altor miniștri, nu voia să aprobe o remaniereCam astea au fost motivele pentru care Dodon a fost suspendat temporar”, comentează Hrițuc pe pagina sa de Facebook.
PUBLICITATE
Potrivit acestuia, Dodon convenea cu Plahotniuc ca să fie suspendat pentru a arăta Moscovei că el se opune. Acum, acesta falsifică realitatea încercând să-și facă imagine de om care s-a „bătut” cu Plahotniuc.
„De aici și până a spune că tovarășul președinte s-a bătut cu regimul lui Plahotniuc e cale lungă. Nu mai vorbim și de cazurile în care Dodon convenea de comun acord cu Plaha să fie suspendat, pentru a arăta Moscovei că el se opune, dar nu are pârghii. Dodon își permite acum să mintă, să falsifice realitatea, încercând să fabrice imaginea omului care s-a ”bătut” cu Plahotniuc. Probabil va ajunge să spună că și imaginele cu pungile cu bani sunt trucate și nimic din ce am văzut cu toții nu este adevărat. Cât despre banii pe care îi primea de la Plahotniuc în momentul în care l-a părăsit pe Voronin și și-a înființat PSRM, a trecut prea mult timp., a scris analistul.
Spre final analistul român vine cu o adresare către președintele moldovean.
Domnule președinte, poate memoria colectivă e scurtă, dar asta nu înseamnă că nu mai există ziariști, analiști care nu se pot uita în arhivă. Și nu uitați, memoria instituțională a României nu este deloc scurtă…”, a conchis Hrițuc.

