Acasă Social Americanii iau locul Gazpromului în Republica Moldova

Americanii iau locul Gazpromului în Republica Moldova

0

Pe 1 iulie 2020, un trader american de resurse energetice cu operațiuni în Ucraina, a efectuat prima livrare de gaze naturale provenite din depozitele de înmagazinare ale Ucrainei către România via Republica Moldova, prin conducta transbalcanică.

Această operaţiune a fost posibilă datorită unui contract tripartit între operatorul de transport gaze din Moldova – Moldovatransgaz SRL, Moldovagaz SA și ERU Management Services LLC, firmă din Ucraina ce face parte din Grupul de companii ERU.

Au luat locul Gazpromului

„Istoric, această rută a fost folosită în mod exclusiv de către Gazprom”, se menţioneată într-un comunicat al Energy Resources of Ukraine (ERU), parte a ERU Corporation.

Potrivit sursei citate, acordul de utilizare a sistemului de transport al Republicii Moldova deschide calea către aprovizionarea României și a altor state balcanice cu gaze din depozitele de înmagazinare subterană ale Ucrainei. ERU precizează că gazele livrate în România provin de la un furnizor european.

„ERU a devenit prima companie care a început să lucreze pe o rută de tranzit de gaze Moldova – România, care este o modalitate alternativă și profitabilă pentru consumatorii europeni. Ruta are potențial semnificativ, volumul de livrări cu tranzit prin Moldova putând ajunge la 3 miliarde de metri cubi anual”, a declarat Yaroslav Mudryy, managing partner la ERU.

Ce beneficii va avea Moldova

Sergiy Makogon, directorul „Operatorului sistemului de transportare a gazelor” din Ucraina, a scris pe pagina sa de Facebook că livrările se fac în regim de testare fiind vorba de un volum de doar 2.000 de metri cubi de metan.

Totodată el a amintit de faptul că după lansarea Turkish Stream, Gazprom a renunţat din 2020 de la utilizarea conductei transbalcanice pentru transportul de gaze, de aceea operatorii acestei magistrale (Bulgaria, România, Moldova şi Ucraina) ar trebui să fie interesaţi să caute noi oportunităţi de al exploata.

Vadim Ceban, preşedintele Moldovagaz a precizat pentru Mold-Street.com, că deocamdată a fost vorba de o livrare în regim de testare, „dar dacă vor fi volumele anunţate de 3 miliarde de metri cubi de gaze, apoi aceasta ar putea fi o sursă importantă de venit pentru Moldovatransgaz”. 

Or, tariful de tranzit ar urma să fie de circa 14 dolari pentru o mie de metri cubi la 100 kilometri.

Nu este exclus că astfel să fie efectuate importuri de gaze şi în Moldova, şi astfel să nu mai depindem de Gazprom.

Cine sunt traderii

ERU (Resurse energetice ale Ucrainei), este un grup de companii cu investiții străine, specializate în implementarea de proiecte în sectorul energetic ucrainean. ERU Management Services LLC este o companie-mamă americană care face parte din grup și desfășoară operațiuni de tranzacționare.

ERU Trading este, de asemenea, o parte a grupului, care în iulie 2019 a devenit prima companie care a importat energie electrică din țările europene în Ucraina. În august 2019, ERU Trading LLC a contractat primul tanker cu gaz natural lichefiat american pentru Ucraina.

Proprietari ai ERU sunt americanul Dale Perry şi ucraineanul Yaroslav Mudryy.

ERU beneficiază și de asistenţa din partea Administrației de la Washington pentru operațiunile sale, prin intermediul U.S. International Development Finance Corporation (DFC) care are rolul de bancă de dezvoltare.

Anterior ea se numea Overseas Private Investment Corporation (OPIC) şi în 2017 ERU a încheiat cu ea un contract de asigurare pentru 20 de ani de risc politic şi expropiere în Ucraina cu o acoperire de 38 milioane dolari.

mold-street.com

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.