Acasă Social Amenzi de peste două milioane de lei, aplicate de CA în 2022

Amenzi de peste două milioane de lei, aplicate de CA în 2022

0

Consiliului Audiovizualului (CA) a prezentat raportul de activitatea pentru anul 2022 în plenul Parlamentului.

Astfel, pe parcursul anului trecut, CA a aplicat 447 de sancțiuni furnizorilor de servicii media și distribuitorilor pentru nerespectarea legislației care reglementează activitatea în domeniul audiovizualului. Este vorba despre 235 de amenzi în sumă totală de 2.340.000 de lei și 212 de avertizări publice, transmite SafeNews.md cu referire la Tv8.md.

Potrivit raportului, 95 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea articolului 13 din Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, care se referă la asigurarea informării corecte. 

Totodată, pe parcursul anului 2022, membrii Consiliului Audiovizualului au acordat o atenție deosebită felului în care sunt mediatizate subiectele despre agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei și despre criza de securitate din regiune. 

Astfel, membrii CA au constatat că unele posturi TV nu au asigurat informarea corectă, încălcând principiile bunei credințe, imparțialității, echilibrului de opinii și al separării faptelor de opinii. În consecință, au fost aplicate 55 de sancțiuni în sumă totală de 213.000 de lei.

Consiliului Audiovizualului a mai inițiat, din oficiu, controlul privind corectitudinea cu care au fost reflectate tema refugiaților sau decizia de interzicere a simbolurilor ce ilustrează și justifică agresiunea militară. A mai fost inițiată, din oficiu, o monitorizare referitoare la ținuta lingvistică în programele de știri și cele de dezbateri.

În anul 2023, potrivit președintei Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu, instituția își propune, în continuare, să pună accent pe respectarea prevederilor ce țin de programele audiovizuale locale, protejarea spațiului audiovizual național, asigurarea informării corecte, respectarea regimului juridic al proprietății, precum și pe reflectarea alegerilor locale din 2023.

Totodată, urmare a prezentării raportului, Comisia cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media a emis o serie de recomandări pentru activitatea CA. 

Printre ele figurează consolidarea capacităților instituționale și asigurarea unor bune relații de cooperare cu autoritățile de reglementare europene, cu instituțiile internaționale și naționale și cu societatea civilă.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.