Amendă de 31.500 lei pentru o tânără din Chișinău după declarații false la obținerea permisului

Redacția SafeNews

O femeie de 29 de ani a fost sancționată pentru fals în declarații, după ce a încercat să obțină un permis de conducere prin prezentarea unor informații necorespunzătoare adevărului. Sentința a fost anunțată de Procuratura municipiului Chișinău.

Potrivit anchetei, la 25 februarie 2025, tânăra s-a prezentat la un oficiu al Agenția Servicii Publice din Chișinău, unde a depus o cerere pe propria răspundere. Aceasta a declarat că permisul de conducere deținut anterior ar fi expirat, deși, în realitate, documentul fusese transmis autorităților din Germania pentru preschimbare.

Procurorii susțin că acțiunea a fost intenționată și a avut scopul de a produce consecințe juridice în favoarea sa.

PUBLICITATE

Femeia și-a recunoscut vina, iar cazul a fost examinat în procedura acordului de recunoaștere a vinovăției. Instanța a decis aplicarea unei amenzi de 630 unități convenționale, echivalentul a 31.500 de lei.

De asemenea, aceasta a fost privată de dreptul de a exercita activități ce implică gestionarea actelor de strictă evidență pentru o perioadă de doi ani.