Acasă Social Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a venit cu un mesaj...

Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a venit cu un mesaj despre incendiul de la Filarmonica Națională

0

Ambasadorul SUA la Chișinău, Dereck J. Hogan, a venit cu un mesaj despre incendiul de la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”. Acesta susține că a fost o tragedie ca oamenii să urmărească cum se pierde o asemenea clădire.

„Suntem profund întristați că în urma incendiului devastator de ieri seara a fost distrusă clădirea Filarmonicii Naționale din Chișinău. A fost o tragedie să urmărești cum o clădire atât de frumoasă din centrul Chișinăului, cât și o parte a patrimoniului cultural, au fost pierdute”, se arată în mesajul Ambasadorului, publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei SUA în R. Moldova. 

Oficialul aduce aminte despre colaborarea fructuoasă dintre Ambasada SUA și Filarmonică și numeroasele concerte ale artiștilor din SUA care au fost găzduite de instituție. Totodată, Ambasadorul își manifestă susținerea față de echipa Filarmonicii.

 „Ambasada SUA a avut o colaborare de excepție cu Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” – Moldova care de-a lungul anilor a găzduit, de fiecare dată cu mult entuziasm, recitalurile noastre muzicale și tradiționalele Concerte de Crăciun.

În calitatea mea de ambasador am avut ocazia să mă bucur de numeroase evenimente organizate în incinta acestei săli. Suntem alături de echipa filarmonicii în aceste momente dificile și sperăm că acest simbol al culturii muzicale moldovenești va renaște din scrum pentru a continua să delecteze iubitorii de artă muzicală și generațiile ce vor urma. Aștept cu nerăbdare momentul când acest lucru se va întâmpla și ziua când ne vom revedea cu toții”, adaugă Dereck J. Hogan în mesajul său. 

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.