Ambasadorul rus la ONU afirmă că atrocitățile de la Bucea sunt înscenate

Redacția SafeNews

Ambasadorul Rusiei la ONU, Vasili Nebenzia, a descris atrocităţile din oraşul ucrainean Bucea drept „o provocare înscenată”, transmite marţi dpa.

„Încă de la început a fost clar că aceasta nu este altceva decât o altă provocare înscenată ce vizează discreditarea şi dezumanizarea armatei ruse şi nivelarea presiunii politice asupra Rusiei”, a spus Nebenzia într-o conferinţă de presă luni, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.

Nebenzia a mai afirmat că armata rusă nu a comis „atrocităţi crude împotriva populaţiei civile”.

PUBLICITATE

„Nu este cazul, nu va fi niciodată cazul şi nu a fost niciodată cazul”, a spus ambasadorul. El a adăugat că Moscova are „dovezi faptice care demonstrează acest aspect” şi pe care intenţionează să le prezinte Consiliului de Securitate al ONU „cât mai curând posibil”.

Rusia a solicitat pentru luni o sesiune specială a Consiliului de Securitate, dar Marea Britanie, care deţine preşedinţia în luna aprilie, a anunţat că reuniunea Consiliului consacrată Ucrainei este programată pentru marţi, o decizie criticată de ambasadorul Nebenzia.