Ambasadorul Chinei, în vizită la Procuratura Generală. Cooperarea împotriva corupției și criminalității transnaționale, discutată

Redacția SafeNews

Procuratura Generală a găzduit, joi, 23 iulie, vizita oficială a Ambasadorului Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Populare Chineze în Republica Moldova, E.S. Dong Zhihua. În cadrul întrevederii cu Procurorul General, au fost discutate modalități de consolidare a cooperării dintre autoritățile competente ale celor două state.

Potrivit Procuraturii Generale, discuțiile s-au concentrat pe colaborarea în combaterea criminalității transnaționale, prevenirea și combaterea corupției, a crimelor cibernetice și a spălării banilor. De asemenea, interlocutorii au abordat schimbul de experiență și bune practici pentru consolidarea capacităților profesionale ale instituțiilor din cele două țări.

Un subiect aparte l-a constituit cooperarea în acordarea asistenței juridice internaționale, inclusiv procesul de acumulare a probelor în cauzele în care este solicitat sprijinul autorităților chineze. Părțile au analizat rezultatele obținute până în prezent, dar și provocările existente în acest domeniu.

PUBLICITATE

Procurorul General a apreciat deschiderea Ambasadei Republicii Populare Chineze pentru aprofundarea dialogului instituțional și a subliniat importanța unei colaborări bazate pe respect reciproc, profesionalism și interes comun.

La rândul său, ambasadorul Dong Zhihua și-a reafirmat disponibilitatea de a sprijini dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre instituțiile competente ale Republicii Moldova și Chinei, exprimând interes pentru continuarea dialogului în domeniile de interes reciproc.