Reprezentanții Ambasadei României la Chișinău au participat joi, 24 septembrie, la prima reuniune a Comitetului de monitorizare a Mecanismului de Reformă și Creștere pentru Republica Moldova.
Potrivit Ambasadei României, reuniunea reprezintă un nou pas în procesul de implementare a reformelor și investițiilor legate de parcursul european al Republicii Moldova.
„Un nou pas prin care reformele, investițiile și parcursul european se întâlnesc într-un obiectiv comun: o Republică Moldova mai puternică, mai prosperă și tot mai aproape de Uniunea Europeană”, se arată în mesajul Ambasadei.
Reprezentanța diplomatică a subliniat că România va continua să sprijine Republica Moldova în procesul de apropiere de Uniunea Europeană.
„Este un drum construit în timp, prin efort, consecvență și parteneriate solide. Un drum pe care România a fost și continuă să fie alături de Republica Moldova, contribuind la apropierea celor două maluri ale Prutului și la ancorarea ireversibilă a Republicii Moldova în familia europeană”, a transmis Ambasada României.


