Alexandru Munteanu: Curtea Constituțională rămâne un pilon al statului de drept în Moldova

Redacția SafeNews

Prim-ministrul Alexandru Munteanu a participat la ceremonia de deschidere a anului judiciar 2026 la Curtea Constituțională, instituție care marchează 31 de ani de activitate.

Șeful Executivului a subliniat că rolul Curții este esențial pentru funcționarea statului de drept și pentru protejarea drepturilor fundamentale. Potrivit premierului, Guvernul își asumă responsabilitatea de a transforma prevederile constituționale în soluții reale pentru cetățeni.

„Guvernul are responsabilitatea de a transforma drepturile scrise în realități cotidiene. Republica Moldova este o democrație în consolidare, dar una care și-a stabilit clar destinul european chiar în Constituție”, a declarat Alexandru Munteanu.

PUBLICITATE

Premierul a menționat că, în contextul de securitate din regiune, instituțiile constituționale au o importanță sporită pentru menținerea echilibrului democratic.

„Războiul din Ucraina ne-a arătat cât de fragile pot deveni libertatea și securitatea atunci când dreptul este contestat de forță. În astfel de momente, instituțiile constituționale sunt cele care mențin societatea în limitele democrației și ale respectului pentru drepturile omului”, a afirmat acesta.

Șeful Guvernului a reiterat că independența și credibilitatea instituțiilor publice reprezintă condiții esențiale pentru consolidarea statului de drept și pentru continuarea parcursului european al Republicii Moldova.