ALERTĂ la Lisabona: Președintele Portugaliei operat de urgență

Redacția SafeNews

Președintele Portugaliei, Marcelo Rebelo de Sousa, a fost internat luni după-amiază la Spitalul Universitar São João din Porto, unde a fost operat de urgență, după ce a acuzat probleme digestive, relatează Euronews și „European Pravda”.

Potrivit autorităților, președintele a început să se simtă rău în timp ce se întorcea din orașul Amarante, de la funeraliile inginerului Antonio Mota, decedat duminică. Medicii președinției au decis că este necesar ca acesta să fie examinat înainte de a reveni la Lisabona, iar investigațiile medicale au condus la efectuarea intervenției chirurgicale.

Directorul spitalului, Maria João Baptista, a declarat pentru CNN Portugal că operația a decurs bine și a fost absolut oportună. Nu au fost înregistrate complicații, iar intervenția a prevenit posibile probleme grave cauzate de herniile abdominale netratate la timp, care ar fi putut afecta circulația sângelui și ar fi necesitat îndepărtarea unei părți din intestine.

PUBLICITATE

Dr. Elizabeth Barbosa, medicul care a efectuat operația, a precizat că președintele trebuie să se odihnească și că nu se așteaptă complicații ulterioare. Recuperarea completă este estimată la aproximativ două săptămâni.

Purtătorul de cuvânt al președinției, Fernando Frutuoso de Melo, a anunțat că agenda oficială a lui Marcelo Rebelo de Sousa este suspendată cel puțin până miercuri.

Luni dimineață, înainte de incident, președintele a participat la ceremoniile de la Praça dos Restauradores din Lisabona, marcând Ziua Independenței Portugaliei, comemorarea restaurării independenței din 1640.

Acest caz amintește de internările recente ale unor lideri europeni, precum premierul Croației, Andrej Plenković, și premierul Poloniei, Donald Tusk, care au trecut prin operații medicale în ultimul an.