Alegerile din Găgăuzia. Iwona Piorko subliniază importanța unui scrutin democratic

Redacția SafeNews

Alegerile din Găgăuzia trebuie să se desfășoare într-un mod democratic, transparent și corect, în beneficiul cetățenilor regiunii, a declarat șefa Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Iwona Piorko.

Oficialul european a menționat în cadrul emisiunii „Територия свободы” de la Realitatea TV că autonomia se află într-un moment politic sensibil și a exprimat speranța că problemele existente vor fi depășite în timp, transmite realitatea.md.

Diplomata a subliniat importanța ca forțele politice din Găgăuzia să se opună ferm eventualelor încălcări și influențe ilegale în procesul electoral.

PUBLICITATE

Ea a remarcat că unele măsuri au fost deja luate de autoritățile centrale, făcând referire la excluderea lui Ilan Șor din viața politică, dar a punctat că și implicarea activă a comunității locale este esențială pentru protejarea integrității alegerilor.

Iwona Piorko a mai declarat că are o apreciere deosebită pentru oamenii din Găgăuzia și a recunoscut că aceștia trec printr-o perioadă complicată. Potrivit ei, atât Chișinăul, cât și Uniunea Europeană vor continua să sprijine regiunea și să susțină cooperarea în beneficiul locuitorilor autonomiei.