Acasă Alegeri 2020 ALARMAT! Prezență redusă la vot. Experți: În acest caz am putea să...

ALARMAT! Prezență redusă la vot. Experți: În acest caz am putea să NU MAI AVEM turul II

0

Prezența la vot în cadrul primului tur al alegerilor prezidențiale este destul de redusă, iar în acest caz ar putea să nu mai existe un tur II de scrutin, avertizează comentatorii politici. Până la ora editării acestei știri (12:20), au votat jumătate de milion de alegători sau aproape 18% din cei înscriși în listele electorale, transmite SafeNews.md cu referire la cotidianul.md.

Prezența este una mult mai modestă decât cea înregistrată în cadrul primului tur al prezidențialelor din 2016, când la aceeași ora voteseră peste aproape peste 25% din alegători. În cadrul parlamentarelor din 2019, la aceeași oră își exprimaseră opinia deja aproape 23% din alegători.

Potrivit experților, o prezență redusă, de sub 40%, ar putea duce la victoria unui candidat încă din primul tur.

„Dacă prezența va fi de de sub 40%, în jurul a 35%, atunci există șanse mari să nu mai avem un tur II”, a declarat expertul Valeriu Pașa în cadrul unei ediții speciale de la Jurnal TV.

În opinia lor, o prezență mai scăzută ar favoriza candidații de stânga.

„Cred că prezența va depăși 40%, iar în această situație există șanse minime ca un candidat să obțină victoria din primul tur”, a spus analistul politic Ion Tăbîrță.

Până la această oră cei mai activi alegători sunt cei trecuți de vârsta de 56 de ani, aceștia reprezentând 53% din electoratul care a votat.

Un candidat poate fi declarat învingător în primul tur doar dacă acumule cel puțin 50% plus unu din voturi.

Pentru ca alegerile să fie considerate valabile, este nevoie de prezența a cel puțin 33,3% din alegători.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.