Acasă Istorii din spatele culisei Alaiba: Procuratura minte despre sechestrarea averilor lui Plahotniuc?

Alaiba: Procuratura minte despre sechestrarea averilor lui Plahotniuc?

0

Pe data de 12 octombrie, Procuratura Generală a emis un comunicat că instituția a făcut demersuri în Franța, România și Elveția pentru a sechestra averile lui Vladimir Plahotniuc de pe teritoriul acestor țări. Din sursele mele, însă, Procuratura nu a făcut nici un demers. Reiese că au mințit.

În comunicat se spune despre bunuri în valoare de 160 milioane lei (8 milioane euro). Vile din Franța, Elveția și România, cinci automobile și o barcă, 9 apartamente și alte patru mașini înregistrate în Moldova. Atunci am vrut să remarc ironia că procuratura a găsit doar 8 milioane euro, iar RISE Moldova într-o singură investigație au găsit 30 milioane. Dar am ignorat. Era clar că prin acel comunicat Procuratura Generală pur și simplu îi face campanie electorală pentru Dodon și nu am vrut să-i deranjez cât ei fac campanie. Mi-am zis că o să ne lămurim după campanie. Rușinos la ce a ajuns instituția asta.

Remarcă tehnică. În general, asemenea comunicate nu ajută la recuperarea activelor. Când criminalul aude că au fost făcute demersuri și autoritățile vor să îi sechestreze averile dintr-o țară, el pur și simplu le va vinde, sau le schimbă pe altă firmă. Automobilele poate pur și simplu să le mute în altă țară. Și și-a mai câștigat câteva luni, cât procurorii încep de la zero cu noi demersuri. Joc de-a mâța și șoarecele. Dacă știi că mâine îți vor îngheța conturile, probabil azi vei scoate toți banii de acolo, nu? De aceea, recuperarea activelor se face în liniște și se comunică doar după ce s-a făcut. Procurorii întâi pun sechestru, după asta comunică, nu invers, cum a făcut procuratura noastră. Comunicatul procuraturii nu ajută, sau chiar încurcă. Am vrut să mă indignez, că totuși am citit și scris destule despre recuperarea activelor în ultimii 5 ani ca să am o opinie, dar am ignorat. Dar, aparent, asta e cea mai mică problemă. Și dacă ei în general nu au făcut ceea ce spun că au făcut?

În final, comunicatul procuraturii spune că „Setul de acte, cu traducerile de rigoare, au fost expediate autorităților din Franța, Elveția și România pentru a fi puse în executare”.

Se pare că procurorii nu au trimis nici un demers.

România. Din informația pe care o dețin din surse sigure, în care nu am motiv să nu am încredere, Procuratura Generală a Moldovei a făcut ultimul demers în România în luna octombrie 2019, adică înainte de numirea lui Stoianoglo în funcție și, da, pe timpul guvernului Maia Sandu (dar asta nu contează pentru că guvernul nu are vreo atribuție). De atunci nu au primit nimic din Moldova, cel puțin pe subiectul Plahotniuc. Desigur, poate procurorii au trimis vreo scrisoare vreunui sector de poliție din Satu Mare, de exemplu, dar asta ar fi egal cu mușamalizare, pentru că demersuri de acest sunt făcute doar la omologi și ai noștri știu asta foarte bine.

Cu Elveția încă se clarifică, dar la moment se pare că ultimul demers al Procuraturii Generale către autoritățile elvețiene a fost în august 2019. Mai exact, 26 august 2019. Adică și mai devreme decât România și, din nou, înainte ca Stoianoglo să devină procuror general, promovat de Dodon.

Din Franța nu avem încă nici o informație, dar încercăm să aflăm și de acolo. O să revin cu detalii odată ce ele apar.

Dacă informația de mai sus este adevărată, atunci avem o problemă mare. Avem Procuratura Generală care, cu 3 săptămâni înainte de alegeri, produce știri false pentru a-l ajuta pe Dodon în campanie, cum că se recuperează miliardul intens. O instituție de stat produce fake news. Asta e scandalos. Nici măcar Harunjen nu căzuse atât de jos, atât de repede. Măcar se chinuiau cu demersuri formale.

Dacă informația de mai sus este greșită, procuratura o poate demonstra ușor, clarificând exact când anume și ce demersuri au făcut omologilor săi din aceste trei țări. Și eu îmi voi cere scuze și mai mult nu o să am încredere în sursa mea. Chiar și în așa caz ar fi bine să explice de ce au decis să facă informația asta publică și cum anume așa comunicare ajută recuperării activelor, în special în plină campanie (vezi remarca de ordin tehnic de mai sus).

Deci, există două opțiuni:

1. Dacă procuratura a mințit la subiectul recuperării activelor furate prin cel mai mare furt pe care l-am văzut în țara noastră, este scandalos și Stoianoglo trebuie să-și dea demisia. De asemenea, asta ar însemna că Dodon îl protejează pe Plahotniuc prin mușamalizări.

2. Dacă procuratura nu a mințit și informația mea este greșită, atunci acest comunicat îl ajută pe Plahotniuc să-și păstreze cele furate și să fugă în continuare de procurori. Da, și asta tot ar însemna că Dodon îl ajută pe Plahotniuc.

Deci care e răspunsul, domnul Stoianoglo? Încurajez toată presa liberă să solicite informație suplimentară atât de la Procuratura noastră, cât și de la autoritățile din alte state. Mâine o să fac un demers de clarificare către Procuratura Generală și o să insist să ofere toate clarificările, public, până la alegeri. Oamenii trebuie să voteze informat.

Așa sau altfel, acesta e procurorul general, de dragul căruia Dodon a demis guvernul Maia Sandu, pentru a se simți în siguranță și a evita pedeapsa pentru multiple acte corupție în care e implicat el, prietenii lui și membrii lui de familie. Din noiembrie anul trecut un procuror general independent avea deja să producă rezultate palpabile pe furtul miliardului și, probabil, și învinuiri pe alte dosare – Bahamas, kuliok, privatizări și altele.

PS: sau noi nu am înțeles totul până la urmă și numirea lui Stoianoglo e prima garanție pe care Dodon i-a oferit-o lui Plahotniuc?

surs: alaiba.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.