Air Moldova: Cei 115 pasageri, blocați vineri pe aeroportul din Istanbul, au ajuns la Chișinău

Redacția SafeNews

Cei 115 pasageri care urmau să revină în țară la bordul navei companiei Air Moldova, reținută vineri pe aeroportul din Istanbul, au ajuns în R. Moldova. Cel puțin asta afirmă reprezentanții companiei avia.

Potrivit reprezentanții companiei Air Moldova, pasagerii din R. Moldova au fost cazați temporar într-un hotel din preajma aeroportului. Iar în această dimineață, toți pasagerii au pornit spre casă, ajungând deja la Chișinău.

Amintim că un avion al companiei Air Moldova a fost reținut pe aeroportul din Istambul. Aeronava a efectuat vineri, 18 septembrie, cursa Chișinău – Istanbul, urmând ca tot în aceeași zi să revină în capitală, dar nu a mai primit permisiunea de decolare. 

PUBLICITATE

Potrivit companiei moldovene, drept motiv pentru această acțiune a servit o datorie istorică, acumulată în perioada în care Air Moldova era companie de stat.