Acasă Social Afacere cu certificate COVID: Lucrător medical din Edineț, trimis în judecată

Afacere cu certificate COVID: Lucrător medical din Edineț, trimis în judecată

0

Un angajat al policlinicii din orașul Edineț a fost trimis pe banca acuzaților pentru falsificarea în anul 2021 a certificatelor de vaccinare împotriva COVID-19. Potrivit informației, angajatul introducea în baza de date a persoanelor vaccinate anumite persoane dintr-un sat al raionului Edineț, fără ca aceștia să-și fi administrat vaccinul în realitate.

Astfel, în aceeași zi, acesta le-a eliberat certificatele de vaccinare cu prima și a doua doză, pe care aceștia urmau să le prezinte inclusiv la traversarea frontierei de stat. Pentru acest serviciu, inculpatul a fost remunerat cu suma de 2.000 de lei.

Prin urmare, procurorii oficiului Nord al PCCOCS i-au incriminat bărbatului comiterea falsului în acte publice, adică înscrierea de către el în documente oficiale a datelor vădit false despre vaccinarea, din interes material; precum și falsul informatic, adică introducerea ilegală a datelor informatice, care nu corespund adevărului. 

Pentru faptele comise, legea penală prevede amendă de până la 67.500 lei sau pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 5 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.