Adolescenta de 16 ani, dată dispărută la începutul acestei săptămâni la Strășeni, a fost găsită noaptea trecută într-o locuință părăsită, fiind transportată de urgență la spital, după ce oamenii legii au constatat că prezenta răni specifice unei tentative de suicid.
Tânăra fusese văzută ultima dată pe 4 noiembrie, iar dispariția sa a fost anunțată imediat de familie, scrie pulsmedia.md.
După ore de căutări, polițiștii au localizat-o într-un imobil abandonat din oraș, unde au găsit și mai multe bilețele scrise de aceasta.
În ele, adolescenta ar fi descris conflicte și neînțelegeri repetate cu părinții adoptivi și ar fi menționat că intenționează să-și pună capăt zilelor.
În prezent, fata primește îngrijiri medicale, iar oamenii legii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale cazului și să decidă ce măsuri vor fi întreprinse mai departe.


