Administratoare de agenție de turism din Chișinău, trimisă în judecată pentru escrocherie: prejudiciu de aproape 4 milioane de lei

Redacția SafeNews

Administratoare de agenție de turism din Chișinău, trimisă în judecată pentru escrocherie: prejudiciu de aproape 4 milioane de lei

Procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, Oficiul Rîșcani, au anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanță a unei administratoare de companie turistică, acuzată de escrocherie.

Potrivit procurorilor, în perioada septembrie 2024 – iulie 2025, femeia, în calitate de administrator al agenției de turism, a înșelat mai multe persoane, pretinzând vânzarea unor pachete turistice avantajoase la prețuri atractive. Clienții au plătit banii în numerar, însă serviciile promise nu au fost niciodată livrate.

PUBLICITATE

Prejudiciul total cauzat victimelor se ridică la 3.890.507 lei, iar până în prezent au fost identificate 60 de persoane vătămate.

Pe parcursul anchetei, procurorii au dispus sechestru asupra bunurilor administratoarei pentru recuperarea pagubelor. De asemenea, sunt în desfășurare investigații financiare pentru a identifica toate persoanele implicate în schema infracțională.