O situație neobișnuită s-a încheiat tragic pe un drum din raionul Strășeni. O femeie de 52 de ani a murit după ce funia cu care ținea o bovină ar fi fost agățată de un automobil, iar victima ar fi fost trasă pe carosabil. Accidentul s-a produs aseară, în apropierea localității Rassvet.
Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, accidentul s-a produs în jurul orei 20:30. Un automobil Opel, condus de un bărbat de 59 de ani, a tamponat femeia.
Din primele constatări ale oamenilor legii, femeia se afla pe acostament și conducea o bovină, pe care o ținea de funie. Animalul se afla pe partea opusă a drumului.
Preliminar, funia ar fi fost acroșată de automobilul aflat în deplasare, iar femeia ar fi fost trasă pe partea carosabilă, unde a fost lovită.
Sectorul de drum pe care s-a produs accidentul era neiluminat.
În urma impactului, femeia a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului, înainte de sosirea echipajului medical.
Șoferul automobilului a fost supus testării alcoolscopice. Rezultatul a fost negativ.
Imaginile apărute de la fața locului arată că automobilul implicat în accident a ajuns ulterior în parapetul de protecție de pe marginea drumului.
Polițiștii din Strășeni continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.


