Un bărbat de aproximativ 60 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovit de un automobil BMW, condus de un tânăr de 24 de ani. Tragedia s-a produs luni seara, 26 octombrie, în jurul orei 21:10, pe traseul R-26, în direcția localității Taraclia, raionul Căușeni.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, victima se deplasa pe partea carosabilă în momentul în care a fost tamponată de automobil.
Impactul a fost fatal. Bărbatul a decedat la fața locului, înainte de a putea primi ajutor medical.
PUBLICITATE
Șoferul BMW-ului a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool.
Polițiștii din Căușeni continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.


