Accident la Ialoveni: Un șofer a tamponat un copil de 11 ani

Redacția SafeNews

Un șofer de 74 de ani a tamponat un copil de 11 ani care travesa o stradă din orașul Ialoveni.

Accidentul s-a produs ieri, 9 septembrie, în jurul orei 12:40 la o trecere de pietoni din localitate.

Ofițerul de presă Silvia Vetcu a declarat că șoferul care conducea un Audi nu ar fi observat când copilul traversa strada, deși trecerea de pietoni era marcată și semnalizată cu indicator corespunzător.

PUBLICITATE

În urma impactului, cu diverse traumatisme, minorul a fost transportat la Institutul Mamei și copilului din Chișinău pentru investigații medicale.

În dependență de gravitatea leziunilor corporale se va decide dacă persoana vinovată va fi sancționată penal sau contravențional.

știri.md