Japonia a emis vineri o alertă după erupţia unui vulcan în sud-vestul ţării, care a aruncat bolovani de mari dimensiuni pe o rază de aproape un kilometru de crater, a informat agenţia de presă Kyodo, relatează AFP. Pentru moment nu au fost raportate persoane rănite după erupţia vulcanului de pe Muntele Otake, situat pe o insulă din prefectura Kagoshima, precizează sursa citată, transmite SafeNews.md cu referire la agerpres.ro.
Agenţia Meteorologică a Japoniei a stabilit nivelul de alertă la trei – pe o scară cu cinci niveluri, unde cinci declanşează evacuarea – pentru a restricţiona accesul în zona din jurul vulcanului după erupţia produsă la aproximativ ora 02:00 dimineaţa (17:00 GMT joi).
Mai multe „explozii” iniţiale au avut loc joi în crater, a afirmat agenţia, citată de Kyodo, care a avertizat că bolovanii de mari dimensiuni aruncaţi de vulcan ar putea ateriza pe o rază de doi kilometri.
O erupţie similară a avut loc la Muntele Otake în martie, când Agenţia meteorologică a emis, de asemenea, o alertă de nivel 3.
În Japonia există numeroşi vulcani activi, aflaţi în „Cercul de foc” al Pacificului, o zonă vastă care concentrează majoritatea seismelor şi a erupţiilor vulcanice de pe Terra.

